You are currently viewing Festivalul – Concurs Național „Ileana Sărăroiu” a ajuns la ediția a X-a!

Festivalul – Concurs Național „Ileana Sărăroiu” a ajuns la ediția a X-a!

În perioada 20 – 21 noiembrie 2024, la Casa Sindicatelor din Târgoviște, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Festivalului – Concurs Național „Ileana Sărăroiu”.

Evenimentul, care are ca obiective atât cinstirea vieţii şi carierei celei care a fost Ileana Sărăroiu, cât și descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice iubitoare de folclor şi dornice de a se afirma în peisajul muzicii populare româneşti, se va desfășura în două seri, începând cu ora 18:00.

Prima seară, cea dedicată concursului, va fi urmată de momente artistice susţinute de îndrăgiții interpreți de muzică populară Gelu Voicu, Maria Ghinea, Marina Roșu, iar în seara de gală, de pe 21 noiembrie, vor oferi recitaluri extraordinare Matilda Pascal Cojocărița, Ionuț Fulea, Valentin Samfira, Alexandru Pugna.

În ambele seri, pe scena festivalului va urca și Grupul folcloric „Flori Dâmbovițene”, iar acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Judeţean de Cultură, dirijor Ionuţ Dumitrescu.

Intrarea este liberă.