You are currently viewing Accident rutier la Potlogi! O șoferiță și un minor au fost răniți!

Accident rutier la Potlogi! O șoferiță și un minor au fost răniți!

În data de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, din comuna Potlogi, cu privire la producerea unui accident rutier.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, de 38 de ani, din București, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711A, în afara localității Pitaru, din direcția DN7 către Potlogi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un copac.

În urma evenimentului, șoferița și un minor, de 9 ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

IPJ DÂMBOVIȚA