You are currently viewing Localitățile vor putea împrumuta bani de la Trezorerie pentru finalizarea unor proiecte europene

Localitățile vor putea împrumuta bani de la Trezorerie pentru finalizarea unor proiecte europene

Unitățile administrativ-teritoriale vor putea împrumuta bani de la Trezorerie pentru finalizarea unor proiecte europene, conform unui proiect de OUG pregătit de Ministerul Finanțelor.

Este vorba despre proiecte cu finanțare nerambursabilă din perioada de programare 2014-2020, ce trebuiau finalizate până la 31 decembrie 2023, dar care au fost declarate ca fiind nefinalizate, nefuncționale sau au fost etapizate la atingerea termenului de eligibilitate a perioadei de programare bugetară 2014- 2020.

Conform notei de fundamentare, cheltuielile acestora au fost influențate de conjunctura economică defavorabilă, iar în contextul actual, veniturile la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale au fost afectate semnificativ faţă de anul precedent.

Proiectul spune că UAT-urile pot solicita, inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporţional cu obligaţiile care îi revin, de la Ministerul Finanţelor, până cel târziu la data de 15 februarie 2025, contractarea în anii 2024-2025 a unor împrumuturi din venituri din privatizare în limita sumei de 1 miliard de lei.

Împrumuturile vor avea o dobândă ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor. Rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.

Marja se stabileşte astfel:
• 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani inclusiv;
• 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani inclusiv;

Perioadă de rambursare va fi de 1 – 5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral.

Mecanismul de acordare a împrumuturilor va fi realizat ulterior.

Editor: IFA