You are currently viewing India a testat cu succes prima rachetă hipersonică

India a testat cu succes prima rachetă hipersonică

India, ţară dotată cu arma nucleară, a anunţat duminică primul test reuşit cu rachetă hipersonică, transmite AFP, transmite Agerpres.

India a atins o etapă importantă, reuşind testul unei rachete hipersonice cu rază lungă’, a declarat ministrul apărării, Rajnath Singh, într-un comunicat.

SUA, Rusia, China şi Coreea de Nord au testat rachete hipersonice, iar mai multe alte ţări sunt pe cale să dezvolte această tehnologie.

Anunţul Indiei intervine la doar câteva zile după ce China, vecin şi rival al Indiei, şi-a prezentat capacităţile aeriene în creştere cu ocazia unui salon aeronautic, expunând avionul de vânătoare ‘invizibil’ J-35A şi drone de atac.

Racheta hipersonică indiană a decolat de pe insula Abdul Kalam, de pe coasta estică, sâmbătă.

Imagini difuzate de Organizaţia indiană pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării (DRDO) au arătat o rachetă explodând pe cerul nopţii.

‘’Este vorba despre un moment istoric, iar această reuşită importantă a plasat ţara noastră în grupul naţiunilor care dispun de tehnologii militare critice şi avansate’’, a salutat ministrul apărării.

New Dehli şi-a întărit cooperarea în materie de apărare cu ţări occidentale în ultimii ani, mai ales în cadrul QUAD, o alianţă din care mai fac parte SUA, Japonia şi Australia.

India cumpără de asemenea echipamente militare ruseşti, în special sisteme de apărare antirachete S-400, în pofida ameninţării cu sancţiuni americane vizând acest acord de mai multe miliarde de dolari.
Editor: IFA