You are currently viewing UEFA a deschis două proceduri disciplinare împotriva federațiilor din România şi Kosovo

UEFA a deschis două proceduri disciplinare împotriva federațiilor din România şi Kosovo

UEFA a deschis două proceduri disciplinare împotriva federațiilor din România şi Kosovo, după meciul cu scandal de vineri seară de pe Arena Naţională. Partida e considerată abandonată după ce fotbaliştii din Kosovo s-au retras de pe teren cu două minute înainte de final.

România nu are cum să piardă la masa verde meciul abandonat de echipa din Kosovo, consideră oficialii FRF și antrenorul naționalei, Mircea Lucescu. UEFA a comunicat încă de dinaintea meciului că scandări precum „Serbia, Serbia” reprezintă mesaje politice, dar nu sunt rasiste sau ofensatoare, iar kosovarii nu le pot invoca în apărarea lor.

Selecționerul român spune că se aștepta la un astfel de comportament al adversarilor care ar fi sperat să câștige la masa verde. Mircea Lucescu îi acuză de lipsa de fair-play și e convins că România va câștiga cu 3-0.

UEFA a deschis o procedură disciplinară și va analiza cine are dreptate. Oficialii FRF spun că nu avem cum să pierdem la masa verde. Decizia comisiei de disciplină a UEFA ar putea veni în 2-3 săptămâni.

Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5.

Editor: IFA