You are currently viewing Penitenciarul Găeşti pune la dispoziţia angajatorilor forţă de muncă necalificată

Penitenciarul Găeşti pune la dispoziţia angajatorilor forţă de muncă necalificată

COMUNICAT DE PRESĂ

În considerarea misunii sociale a sistemului penitenciar, aducem în atenția agenților economici faptul că, Penitenciarul Găeşti pune la dispoziţie, pe bază de contract, forţă de muncă specială (necalificată) din rândul persoanelor private de libertate în exteriorul locului de deţinere, pentru diverse domenii de activitate precum construcţii, agricultură, silvicultură etc.

Folosirea la muncă a detinutilor nu implică încheierea unor contracte de muncă cu aceștia, ci încheierea unui contract de prestări servicii între beneficiar şi penitenciar, tarifele negociate pornind de la salariul tarifar pe oră, minim pe economie pentru fiecare persoană, fără TVA.

De asemernea, clauzele contractuale sunt negociabile, în funcţie de efectivele utilizate, distanţa, tipul de lucrări etc.

Beneficiarul forţei de muncă trebuie să pună la dispoziţie mijloc de transport pentru deplasarea la punctul de lucru a persoanelor private de libertate, precum și a agenților din compunerea escortei, după caz.

Printre beneficiile agenţilor economici care desfăşoară activităţi lucrative cu persoane private de libertate, care reduc semnificativ problematica economico-administrativă, se numără:

  Asigurarea unui număr constant de persoane private de libertate pe toată durata derulării contractului;

Scutirea de la obligațiile de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fondul de șomaj,  la tariful orar negociat adăugându-se doar valoarea TVA, care este deductibilă;

Eliminarea problemelor generate de legislaţia muncii (concedii de odihnă, concedii medicale, contract colectiv de muncă, zile libere neplătite acordate pentru probleme personale etc);    oprirea procesului de producție, la solicitarea beneficiarului forței de muncă special, pe anumite perioade de timp, din cauze obiective, fără cheltuieli suplimentare din partea  societății beneficiare, plătindu-se doar timpul efectiv de lucru;  în funcţie de specificul activităţii beneficiarului şi de amplasamentul punctului de lucru, desfăşurarea activităţilor se poate realiza sub supravegherea personalului penitenciarului.

Conducerea Penitenciarului Găești își exprimă convingerea că, alături de sprijinul comunității locale și cu implicarea acesteia, poate crește nivelul și eficiența intervenției recuperative, bazată pe integrarea pe piața muncii a tuturor categoriilor sociale în general și a celor vulnerabile, în particular.

Informaţii suplimentare  privind condițiile de încheiere a contractelor de prestări servicii se pot obține la sediul Penitenciarului Găești, strada Dumbravei, nr. 2, iar ca persoană de contact desemnăm pe domnul comisar șef de poliţie penitenciară Stelică PRIOTEASA, telefon: 0245710254, int. 102 sau prin e-mail la: pgaesti@anp.gov.ro

Agent șef adjunct de poliție penitenciară Mădălina IOSIF

Purtător de cuvânt al Penitenciarului Găești