La data de 19 noiembrie 2024, în jurul orei 00:50, echipaje de urgență au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la o locuință în localitatea Sălcioara.
După ajungerea echipajelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați la o locuință. Totodată, a fost identificată și o persoană căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajul SMURD.
În continuare, echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului până la orele 02:50, iar persoana căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale a fost transportată la spital de către echipajul SMURD.