COMUNICAT DE PRESĂ
Elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din municipiul Târgoviște au fost cei care s-au bucurat de activitățile preventiv-educative desfășurate joi, 21 noiembrie, 1de către jandarmii dâmbovițeni.
A fost o oră „altfel”, care a subliniat importanța manifestării unui comportament civilizat la școală și în societate. Peste 55 de elevi au aflat de la jandarmi care sunt principalele infracțiuni prevăzute de Codul Penal, specificul răspunderii contravenționale și penale a minorului, dar și consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii unor fapte antisociale.
Totodată, discuțiile au vizat și clarificări privind modalitățile prin care elevii pot semnala aceste situații și cum pot solicita sprijin în caz de nevoie.
Elevii au primit recomandări cu privire la utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare, evitarea fenomenului de bullying și a consumului de substanțe interzise, precum și importanța respectării normelor de conviețuire socială.
Activitatea a fost una interactivă, iar elevii au dovedit interes prin adresarea mai multor întrebări pentru a înțelege necesitatea informării și conștientizării asupra pericolelor asociate comportamentelor antisociale, atât în mediul școlar, cât și în familie și grupul de prieteni.
Aceste activități preventiv-educative desfășurate de către jandarmi în instituțiile de învățământ, fac parte din proiectul „Ora de civilizație”, elaborat la nivelul Jandarmeriei Române și finanțat prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul