Parohiile: Colacu, Ghergani, Ghimpați, Răcari I, Răcari II și Stănești, din Protoieria Titu, au dăruit vineri, 22 noiembrie 2024, Căminului de Bătrâni ”Stejarul” din Mereni, produse igienico-sanitare. Darurile au fost oferite de preoții de la aceste parohii, însoțiți de tineri din comitetele de tineret și de Protopopul Protoieriei Titu.
Reamintim că, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, instituțiile sociale din județul Dâmbovița sunt ajutate de parohii ale eparhiei noastre, în mod constant și consistent, ca modalitate practică de implicare a Bisericii în sprijinirea nevoilor comunității noastre locale.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI