Din cauza ninsorii a fost oprită circulaţia trenurilor pe Magistrala CF 502, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, între kilometrii feroviari 20+020 metri şi 46+200 metri, respectiv între staţiile CF Ilva Mare şi Grădiniţa.
„În contextul condiţiilor meteorologice nefavorabile în mai multe zone din ţară, carosabil umed sau acoperit cu zăpadă sau gheaţă, viscol, ninsori, intensificări puternice ale vântului, este foarte important să adaptaţi viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să măriţi distanţa de siguranţă între vehicule, luând în considerare faptul că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să vă asiguraţi o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să evitaţi bruscarea comenzilor autovehiculului, efectuând orice manevră numai după o temeinică asigurare.Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, a transmis Centrul Infotrafic.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cazul a patru trenuri de călători blocate de visol pe sectorul Deda (judeţul Mureş) – Gălăuţaş (judeţul Harghita).
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de ISU Mureş, trenul rapid R 367 (Valea lui Mihai – Braşov) a staţionat pe linia curentă între Stânceni şi Topliţa; trenurile interregio IR 1645 (Bucureşti Nord – Târgu Mureş) şi IR 1642 (Satu Mare – Bucureşti Nord) au staţionat în Lunca Bradului, ultimul fără sursă de energie. De asemenea, trenul 10738 (Târgu Mureş – Topliţa) a fost anulat pe distanţa Lunca Bradului – Topliţa, în contextul avertizărilor meteorologice de vânt puternic şi viscol.
ISU Mureş a intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil şi pe un autoturism în localitatea Nicoleşti.
„Circulaţia CFR a fost reluată începând cu ora 5,24. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în niciuna dintre situaţii”, a precizat ISU Mureş.
Din partea ISU Mureş au fost mobilizate o autospecială de intervenţie, o ambulanţă SMURD, un autocar şi un microbuz pregătite pentru eventualitatea evacuării persoanelor din trenuri.
Editor: IFA