You are currently viewing Unul dintre cei 23 de turiști surprinși aseară de viscol, în zona Leaota, a decedat

Unul dintre cei 23 de turiști surprinși aseară de viscol, în zona Leaota, a decedat

Sfârșit dramatic, azi noapte, pentru un bărbat care s-a rătăcit, din cauza viscolului, împreună cu grupul din care făcea parte, în zona Vârful Leota. Salvamontiștii din Dâmbovița au făcut tot posibilul pentru a salva 23 de turiști care au fost surprinși de vremea rea în zonă. Aceștia făceau parte din două grupuri, unul care a reușit să se adăpostească la o stână, de unde a fost recuperat de salvatorii montani, iar un alt grup, mai greu de localizat, din care făcea parte și bărbatul care și-a pierdut viața. Se pare că starea bărbatului era foarte gravă, suferise mai multe traumatisme, iar frigul puternic i-a grăbit sfârșitul.

„Din păcate, persoana aflată în stare gravă din cauza traumatismelor a decedat. O eroare de orientare a făcut ca grupul să intre într-o zonă periculoasă, unde victima a alunecat pe zăpadă și a căzut pe o distanță destul de mare. Salvamontiștii i-au acordat primul ajutor, au făcut și un foc pentru a-i mai reface echilibrul termic, dar, din păcate, fără un rezultat favorabil!”, au transmis reprezentanții Salvamont, pe Facebook.

Intervenția celor două echipaje de salvatori montani, extrem de solicitantă și riscantă, a durat de aseară până astăzi dimineață.

AUTOR: F.S.