La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat misiunile circumscrise ordinii și siguranței publice, principalele obiective fiind prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea unei intervenții ferme la solicitările cetățenilor.
Pe parcursul zilei de ieri, pentru abaterile de la normele contravenționale, au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 97 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Pentru depistarea conducătorilor auto care pun în pericol circulația pe drumurile publice și se urcă la volan sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, au fost oprite pentru control peste 200 de autovehicule și au fost efectuate 203 testări.
Întrucât reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, față de 5 conducători auto s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 7 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, fiindu-le retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea problemelor constatate.
Polițiștii vor continua misiunile desfășurate pe raza întregului județ, prioritatea acestora fiind siguranța comunității.
IPJ DÂMBOVIȚA