You are currently viewing Record nedorit al solicitărilor primite de salvamontiști, în ultimele 24 de ore. Peste 160 de apeluri primite din toată țara, inclusiv din Dâmbovița

Record nedorit al solicitărilor primite de salvamontiști, în ultimele 24 de ore. Peste 160 de apeluri primite din toată țara, inclusiv din Dâmbovița

  • Post category:ACTUAL

RECORD ABSOLUT, nedorit, al intervențiilor de salvare montana si prim ajutor înregistrat în istoria Salvamont România, într-o singura zi. Ieri, în a doua zi a anului 2025 , cei 530 de salvamontiștii din întreaga țară, aflați în serviciul de tura operativa în bazale și posturile Salvamont au fost solicitați să intervină la 161 de apeluri de urgență, un număr îngrijorător de mare de intervenții. Cele mai multe apeluri, 26, au venit de la Predeal, 21 de la Sinaia, iar 14 de la Maramureș. Două dintre apeluri au fost pentru zona montană dâmbovițeană. Gradul de răspuns la aceste intervenții a fost de 100% .

În cazul intervențiilor din ultimele 24 de ore, au fost salvate 162 de persoane, iar peste 100 de persoane au avut nevoie de asistență medicală în spitale. Dintre acestea 68 au ajuns la spitale fiind transportate de Ambulanțele SAJ, SMURD si SALVAMONT, iar altele, cu afecțiuni mai puțin urgente, au primit acordul sa fie transportate cu mașinile aparținătorilor.

S-au primit și 83 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Echipele Salvamont România va doresc o zi frumoasă, fără accidente, pe cărări de munte și pe pârtiile de schi, va îndeamnă la prudenta și responsabilitate și va invita sa le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane!

AUTOR: F.S.