You are currently viewing Vreme neobișnuit de caldă, anul acesta de Bobotează. Vezi prognoza ANM, pentru Muntenia, în următoarele două săptămâni

Vreme neobișnuit de caldă, anul acesta de Bobotează. Vezi prognoza ANM, pentru Muntenia, în următoarele două săptămâni

De la an la an, pare că Gerul Bobotezei rămâne doar un mit. De ceva timp, zăpada nu-și mai face apariția de Sărbători, iar temperaturile diurne se mențin mult peste normalul perioadei. Vreme neobișnuit de caldă prognozează meteorologii și pentru următoarele zile, în Muntenia.

„Media temperaturilor maxime va fi în creștere, de la 8…9 grade în prima zi, până la valori de 13…14 grade în zilele de 8, 9 și 10 ianuarie, carcterizând o vreme deosebit de caldă pentru luna ianuarie. După aceste zile calde, se va răci, iar în a doua săptămână sunt estimate temperaturi maxime de 3…4 grade la început și de 5…6 grade spre final. Încălzirea se va resimți și la nivelul temperaturilor minime, ce vor crește, de la o medie regională de -1 grad, până la valori în marea lor majoritate în jurul a 2 grade în perioada 8…12 ianuarie, urmând ca în a doua săptămână caracteristice vor fi valorile negative, cu o medie de -3…-2 grade.
Nu vor fi precipitații între 6 și 10 ianuarie, însă în perioada 11…13 ianuarie probabilitatea pentru precipitații pe arii mai extinse va fi ridicată, totodată fiind posibile și cantități de apă însemnate. Sunt posibile precipitații și după 14 ianuarie, însă prezenta estimare indică o probabilitate mai redusă”, anunță ANM, în prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

AUTOR: F.S.