You are currently viewing Flacăra Moreni, la primul transfer al iernii! Lucian Acasandrei va îmbrăca din nou tricoul „lupilor” de pe Cricov

Flacăra Moreni, la primul transfer al iernii! Lucian Acasandrei va îmbrăca din nou tricoul „lupilor” de pe Cricov

Transfer important realizat de Flacăra Moreni în această săptămână. Formația dâmbovițeană a reușit, vineri, să-l achiziționeze pe fundașul Lucian Acasandrei, care a evoluat ultima dată la divizionara B CSM Focșani.

Apărătorul în vârstă de 29 de ani este primul transfer realizat de Flacăra în această iarnă.

„Născut pe 18.07.1995, Acasandrei a început fotbalul la Moreni și a fost jucător de bază pentru Flacăra în sezonul 2015-2016, la finalul căruia echipa noastră a promovat în Liga a 3-a. Lucian a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Progresul Spartac, Moștiștea Ulmu, CS Tunari, Ceahlăul Piatra Neamț și CSM Focșani. Fundașul în vârstă de 29 de ani a revenit la Flacăra după o pauză de șapte ani și jumătate.

Pe lângă faptul că a promovat alături de echipa noastră în Liga a 3-a, Acasandrei a promovat cu CSM Focșani în Liga a 2-a la finalul stagiunii 2023-2024, cu Ceahlăul în Liga a 2-a la finalul sezonului 2022-2023, iar în tricoul Chindiei Târgoviște a reușit să promoveze în prima ligă la capătul sezonului 2018-2019. De asemenea, atunci când a evoluat pentru Progesul Spartac, Moștiștea Ulmu și CS Tunari a jucat în barajele pentru promovarea în liga secundă”, este prezentarea făcută de Flacăra noii achiziții.

Lucian Acasandrei abia așteaptă să joace din nou pentru Flacăra Moreni și să vadă tribunele pline.

„Este o plăcere sa joc din nou pentru orașul meu. Sunt fericit să revin acasă și să ajut echipa. Am auzit doar lucruri frumoase despre proiectul de la Moreni. Am avut mai multe discuții cu domnul primar și cu domnul Vali Stan și dânșii m-au convins că la Moreni se vrea din nou performanță. Rar întâlnești o echipă iubită ca Flacăra Moreni. Îmi e dor să joc din nou cu tribunele pline. Rog suporterii să aibă rabdare și încredere în ceea ce va urma”, a transmis Acasandrei la revenirea la Flacăra Moreni.

M.I.