You are currently viewing Trump a ordonat declasificarea dosarelor privind asasinatele lui John F. Kennedy, Robert F. Kennedy şi Martin Luther King

Trump a ordonat declasificarea dosarelor privind asasinatele lui John F. Kennedy, Robert F. Kennedy şi Martin Luther King

Preşedintele Donald Trump a ordonat, joi, declasificarea dosarelor guvernului american privind asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, a fratelui acestuia Robert F. Kennedy, precum şi a lui Martin Luther King Jr.

Totul va fi dezvăluit. Am stabilit acum că redactarea și reținerea continuă a informațiilor din înregistrările referitoare la asasinarea președintelui John F. Kennedy nu este în concordanță cu interesul public, iar publicarea acestor înregistrări ar fi trebuit să aibă loc de mult timp”, a declarat preşedintele SUA presei, în timp ce semna decretul în Biroul Oval al Casei Albe.

Ordinul însărcinează oficialii de top ai administrației să prezinte un plan de declasificare a documentelor în termen de 15 zile.

Trump a promis că va declasifica toate dosarele în primul său mandat, dar a renunțat la promisiune după ce oficialii CIA și FBI l-au convins să păstreze secrete unele dosare. Ordinul executiv de astăzi afirmă că menținerea secretului „nu este compatibilă cu interesul public”.

Editor: IFA