Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, înaintea ședinței de Guvern, că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”, în urma căreia se vor elimina 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordinea și coordonarea Guvernului.
Premierul s-a referit practic la instituțiile aflate în subordinea și coordonarea Secretariatului General al Guvernului (SGG).
„Desființăm și comasăm autorități și instituții, reducem numărul de angajați și tăiem funcții de demnitari. În total, vorbim de o scădere masivă a posturilor, cu 13,5%. Cred că este un semnal concret așteptat de opinia publică și, în special de mediul de afaceri”, a declarat Marcel Ciolacu.
În subordinea premierului și Secretariatului General al Guvernului (SGG) se află aproape 40 de entități guvernamentale (agenții, institute, administrații, comisii, oficii, departamente etc), potrivit datelor transmise de către SGG anul trecut, la solicitarea HotNews.
Editor: IFA