Dimineață agitată în Parlament, unde s-a dezbătut moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ciolacu II. . O mare de baloane roșii, pe care era desenat chipul lui Marcel Ciolacu, purtată de reprezentanții opoziției, a acoperit sala de ședințe, dar și holurile instituției. Premierul țării și-a ținut discursul pe fondul unor huiduieli și slogane strigate de parlamentarii opoziției, iar la un moment dat, un parlamentar AUR a mers și i-a înmânat un balon cu figura sa.
Astfel ședința de astăzi s-a dovedit un nou „exercițiu de democrație”, pe care mulți o reclamă în aceste zile, însă cu impact nefast asupra imaginii unor instituții importante ale statului. „La noi opoziția e cu huo, răcnete și răgete și galerii de fotbal”, observă, cu amărăciune, senatorul Titus Corlățean, în acest context.
„Să fie o serbare câmpenească? Sau 1 Mai de altădată, cu activiștii încolonați? Nici pomeneală…E noul mod de parlamentarism al „patrioților” și adulatorilor lui Zelea…Cam așa arată o moțiune de cenzură într-un parlament al unei țări membre UE și NATO..Mă gândesc la parlamentarismul de clasă britanic sau cel stilat francez… La noi opoziția e cu huo, răcnete și răgete și galerii de fotbal…Atât s-a putut azi cu AUR, SOS și POT…155 de semnături și doar 147 de voturi, multe înjurături și nici o soluție. Rezultat previzibil: moțiunea de cenzură a fost respinsă.
P.S. „Fraților! După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia! … Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!”
Vă sună cunoscut? Asta e opoziția de astăzi din Parlamentul României…Mulți Cațavenci…”, scrie senatorul de Dâmbovița, pe pagina sa de socializare.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, inițiată și semnată de parlamentarii AUR, S.O.S. România și POT, a picat, vineri, cu 148 de voturi, dintre care 147 pentru și o abținere. Pentru a fi adoptată, era nevoie de votul majorităţii parlamentarilor, respectiv 233 de voturi favorabile, dar fără voturile USR și ale unor parlamentari ai puterii (PSD, PNL, UDMR sau Minorități), moțiunea nu avea nicio șansă să treacă.
AUTOR: F.S.