Apa potabilă din reţele publice din mai multe localităţi urbane şi rurale din judeţul Olt a avut anul trecut concentraţii peste limita admisă de amoniu, nitraţi şi nitriţi.
În trei comune au fost şi perioade în care în apa de la robinete erau prezente bacterii coliforme, E.coli sau enterococi intestinali, reiese din raportul privind calitatea apei potabile în anul 2024 publicat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.
Totodată, în acelaşi raport se menţionează neconformităţi în privinţa valorilor clorului rezidual liber în 62 de localităţi, valorile acestui parametru fiind frecvent mai scăzute faţă de limitele prevăzute de normele din domeniu.
„Starea generală a consumatorilor, în special a celor vulnerabili, imunodeprimaţi, poate fi afectată de consumul îndelungat de apă cu concentraţii mari de nitriţi, nitraţi, clor. În cazul folosirii apei hiperclorinate pot apărea situaţii de iritaţii ale pielii, apa cu concentraţii mari de nitriţi poate duce la intoxicaţii în cazul copiilor cu vârsta între un an şi trei ani şi chiar la deces la sugari de până la un an, vorbim de folosirea pentru o perioadă mai mare„, a explicat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.
În cazul folosirii apei necorespunzătoare microbiologic, contaminată cu E.coli, bacterii coliforme sau enterococi intestinali, consumatorii riscă să sufere de boală diareică acută, potrivit reprezentantului DSP Olt, care a menţionat că instituţia a anunţat autorităţile locale, în vederea informării populaţiei, de fiecare dată când au fost observate asemenea neconformităţi.
Concentraţia prea mică sau prea mare a clorului rezidual liber a fost cea mai des întâlnită neconformitate şi a fost observată în urma analizelor probelor de apă de la reţele publice din cele mai multe localităţi.
Pentru remedierea neconformităţilor privind prezenţa bacteriilor în apa din reţeaua publică, DSP Olt menţionează atât adaptarea şi îmbunătăţirea tratării, cât şi curăţarea, spălarea sau îndepărtarea biofilmului şi a crustelor şi dezinfectarea componentelor contaminate şi din reţea.
Directorul Companiei de Apă Olt (CAO), furnizorul de apă din Slatina dar şi din alte localităţi din judeţ, a comentat joi, pentru AGERPRES, că în municipiul Slatina s-a îmbunătăţit calitatea apei faţă de anul trecut, după ce în săptămâna precedentă s-a pus în funcţiune şi cea de-a doua staţie modernă de tratare a apei potabile cu noi tehnologii de filtrare (atât clorinare cât şi filtre de nisip şi de cărbune), prima fiind operaţionalizată în ultima parte a anului 2024.
Editor: IFA