În cursul nopții din data de 3 martie a.c., în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au oprit în trafic pe raza comunei Dragomirești, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Mănești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie cu o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, acestea fiind necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
IPJ DÂMBOVIȚA