O nouă zi cu incendii de vegetație. În ultimele 24 de ore numărul incendiilor de vegetație a fost în continua creștere, înregistrându-se 5 astfel de intervenții, în urma cărora suprafața afectată însumează mai bine de 6,3 hectare de teren.
„Reamintim cetățenilor faptul că în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei. Aceste măsuri au fost implementate pentru a descuraja practicile periculoase și pentru a proteja mediul și siguranța publică”, transmite ISU Dâmbovița.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat, la nivel național 225 astfel de incendii de vegetație uscată, care au afectat mai bine de 1.300 ha de teren.
AUTOR: F.S.