You are currently viewing Eveniment de informare privind proiectul „Inovare socială la oraș”, pe 19 martie, la Camera de Comerț Dâmbovița

Eveniment de informare privind proiectul „Inovare socială la oraș”, pe 19 martie, la Camera de Comerț Dâmbovița

Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin va organiza, la Târgoviște un eveniment de informare privind obiectivele și activitățile proiectului cu titlul: ISO – Inovare socială la oraș.

Întâlnirea va avea loc miercuri, 19 martie, de la ora 15.00, la Camera de Comerț Dâmbovița, iar participarea va fi gratuită.

„Scopul proiectului vizează creșterea investițiilor atât în capitalul uman prin formare profesională, cât și în achiziții de echipamente și servicii în domenii de activitate cu valoare adăugată, capabile să creeze locuri de muncă pentru persoane din grupuri dezavantajate, șomeri, tineri, persoane inactive.
Totodată, proiectul contribuie la promovarea și respectarea valorilor și principiilor economiei sociale, servind interesului general sau unei comunități prin orientarea profitului către măsuri sociale în beneficiul comunității sau al unor persoane cu nevoi speciale”, transmite CCIA Dâmbovița.

Înscrieri la eveniment se pot face la telefon 0737833829, sau pe email la fonduri2027@gmail.com.

AUTOR: F.S.