La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, un tânăr, de 16 ani, din municipiu.
Ulterior, cel în cauză a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.
Minorul este bănuit că, în dimineața zilei de 15 martie a.c., în jurul orei 03:20, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic cu un obiect ascuțit-tăietor un bărbat, de 26 de ani, din comuna Gura Ocniței.
Totodată, prin faptele sale, ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Notă: Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
IPJ DÂMBOVIȚA