Anual, pe 21 martie, este celebrată Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, o inițiativă instituită de către Adunarea Generală a ONU, în anul 1966.
Cu acest prilej, ieri, 20 martie, reprezentantul instituției „Avocatul Poporului”, Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție, reprezentat prin consilierii Izabela CERNAVODEANU și Ion MANEA, a desfășurat o activitate de mediatizare, la sediul Penitenciarului Găești.
Demersul a constat în prezentarea și diseminarea, atât în rândul polițiștilor de penitenciare, cât și în rândul persoanelor private de libertate, aflate în custodia unității, a unor materiale informative cu privire la: cadrul legislativ, mandatul, organizarea și principalele atribuții ale MNP, modul de acțiune, precum și datele de contact ale instituției Avocatului Poporului și ale MNP.
În această zi, să ne reînnoim angajamentul colectiv de a eradica rasismul sub toate formele sale.
AUTOR: F.S.