În Poiana Brașov și la Sinaia încă se schiază. Sezonul a fost unul excepțional, cu recorduri de turiști, și încă nu s-a încheiat, iar decidenții speră să poată ține deschise pârtiile până la 1 aprilie.
Stațiunea Sinaia anunță că acesta este cel mai bun sezon din istoria domeniului schiabil. Nici nu este de mirare la felul în care arată pârtiile chiar și acum, la sfârșit de martie.
La Sinaia, a început să se schieze pe 28 noiembrie, cu o lună și jumătate mai repede decât anul trecut. Pârtiile au înregistrat recorduri atât la turiști cât și la numărul de zile de funcționare.
Și în Poiana Brașov iarna aceasta a fost mult mai bună decât anul trecut. O arată în primul rând cifrele de la stațiile de îmbarcare în telecabină, telegondolă sau teleschi. În sezonul trecut au fost 1,7 milioane de treceri prin turnicheți.
Anul aceste sunt deja cu 300.000 mai multe, iar numărătoarea continuă pentru că pârtiile sunt și acum impecabile.
Iarna asta a nins mai mult și a fost mai ger ceea a făcut ca producția de zăpada artificială să fie și ea mai mare, cu cel puțin 50.000 de metri cubi.
La Sinaia și în Poiana Brașov sezonul rămâne deschis până la sfârșitul lunii.
Editor: IFA