You are currently viewing Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer de prostată

Joe Biden a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer de prostată

Fostul președinte al SUA, Joe Biden, a fost diagnosticat cu „o formă agresivă” de cancer de prostată, care s-a râspândit în oase, au transmis reprezentanții biroului său într-un comunicat publicat duminică, citat de Reuters.

Fostul președinte al Statelor Unite și familia sa analizează în prezent opțiunile de tratament împreună cu medicii, potrivit comunicatului publicat de reprezentanții biroului său.

Președintele Donald Trump a scris pe platforma sa de socializare – Truth Social – că el și Prima Doamnă Melania Trump au fost „întristați să audă despre diagnosticul medical recent al lui Joe Biden”.

„Îi transmitem cele mai calde și bune urări lui Jill și familiei”, a spus el, referindu-se la fosta Primă Doamnă Jill Biden. „Îi dorim lui Joe o recuperare rapidă și de succes”.

Joe Biden a părăsit funcția de președinte al Statelor Unite în ianuarie, după ce puterea a fost preluată de către republicanul Donald Trump.

Editor: IFA