Papa Leon al XIV-lea l-a primit luni dimineaţă în audienţă la Vatican pe vicepreşedintele american JD Vance, anunță The Vatican News. Întrevederea vine la doar o zi după ce oficialul de la Washington a luat parte la slujba inaugurală a suveranului pontif.
Vaticanul a publicat o fotografie în care papa, originar din Chicago, îl primeşte pe JD Vance, alături de secretarul de stat Marco Rubio şi de soţiile celor doi oficiali americani din administrația Trump, relatează AFP.
Vicepreşedintele american s-a întâlnit ulterior şi cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, „ministrul afacerilor externe” al papei, potrivit unui comunicat de presă al Vaticanului. Cei doi bărbaţi au salutat „bunele relaţii bilaterale” şi au făcut schimb de opinii cu privire la „problemele internaţionale actuale, sperând că, în zonele de conflict, dreptul umanitar şi dreptul internaţional vor fi respectate şi se va găsi o soluţie negociată” între părţile implicate, anunță jurnaliștii de la Vatican.
Editor: IFA














