Consumul de alcool și droguri în rândul elevilor atinge cote alarmante, în țara noastră. Un studiu realizat, în 60 de licee din Capitală, arată o realitate îngrijorătoare, adolescenții consumă tot mai des alcool și droguri. Aproape 70% dintre elevii chestionați au consumat alcool, 37% s-au îmbătat cel puțin o dată, iar 15% au recunoscut că au folosit substanțe interzise.
Tocmai pentru a reuși să vină în sprijinul tinerilor și al familiilor acestora, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dâmbovița, reunită, astăzi, a abordat acest subiect de maximă importanță, prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor de gimnaziu și liceu.
„Am analizat situația actuală și am evaluat măsurile deja puse în aplicare. Este evident că, pentru a combate acest fenomen alarmant, avem nevoie de acțiuni concrete și eficiente. Am avut o intervenție fermă, subliniind că nu mai este timp pentru amânări – trebuie să ne implicăm cu toții și să luăm decizii clare, asumate.
În acest sens, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște are în procedură de achiziție un aparat modern pentru laboratorul de toxicologie, destinat depistării substanțelor psihoactive, în valoare de aproximativ 1.500.000 lei. Finanțarea a fost asigurată printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat, depus de parlamentarii PSD Dâmbovița.
Prevenirea consumului de substanțe interzise este o responsabilitate comună: autorități, familie, școală și comunitate. Împreună putem crea un mediu sigur, echilibrat și sănătos pentru copiii noștri!”, subliniază președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la ședința ATOP.

AUTOR: F.S.














