Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol.
Este vorba despre un Boeing 787 cu 256 de locuri, iar informațiile oficiale vorbesc despre 242 persoane aflate la bord. Avionul s-a prăbușit imediat după decolare și a fost urmat de o explozie puternică din cauza cantității mare de combustibil.
Un supravieţuitor a fost găsit pe scaunul 11A al aeronavei prăbuşite în India, a anunţat şeful poliţiei din Ahmedabad, deşi anterior anunţase că nimeni dintre cei 242 de oameni de la bord nu pare să fi supravieţuit.
Supravieţuitorul se numeşte Vishwash Kumar Ramesh, are 40 de ani şi este cetăţean britanic. El se afla în India pentru câteva zile pentru a-şi vizita familia şi se întorcea în Regatul Unit împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh (45 de ani).
Federația Asociațiilor Medicale din India (FAIMA) a transmis pentru BBC că între 50-60 de studenți la medicină au fost duși la spital după ce avionul Air India s-a prăbușit într-un cămin de medici.
Asociația afirmă că cinci studenți sunt dați dispăruți și că cel puțin doi sunt internați la terapie intensivă.
MAE român a precizat că printre victimele prăbușirii avionului din India nu se află cetățeni români.
Este primul accident al unui Boeing 787 Dreamliner, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.
Proprietarii Air India, Tata Group, vor oferi aproximativ 86.000 de lire sterline familiilor fiecărei persoane care a murit în accidentul aviatic de la Ahmedabad, a anunțat compania.
La bordul avionului Boeing 787-8 Dreamliner care s-a prăbușit joi în India, la scurt timp după decolare, se aflau 242 de persoane(12 membri ai echipajului și 230 de pasageri). Dintre călători, 169 erau cetățeni indieni, 53 cetățeni britanici, 1 cetățean canadian și 7 cetățeni portughezi, se arată într-un comunicat al companiei aeriene Air India De asemenea, conform informațiilor apărute în spațiul public, printre pasageri se aflau și 11 copii.
Editor: IFA
















