Mâine, 23 iunie, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025.
Câteva informații utile:
Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid.
Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele.
Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea evaluării naționale.
Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni și miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).
Calendarul tuturor probelor:
23 iunie – limba și literatura română
25 iunie – matematică
27 iunie – limba și literatura maternă
Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie.
Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.
Editor: IFA
















