You are currently viewing „Close Sights”, la Muzeul de Artă din Târgoviște. Lumea interioară a unui tânăr artist dâmbovițean, recompusă în pictură și grafică

„Close Sights”, la Muzeul de Artă din Târgoviște. Lumea interioară a unui tânăr artist dâmbovițean, recompusă în pictură și grafică

Muzeul de Artă din Târgoviște își deschide din nou simezele pentru un artist dâmbovițean aflat la început de drum. Valeriu Ionuț Petrache este protagonistul celei de-a VI-a ediții a proiectului „Tineri artiști dâmbovițeni”, iar expoziția sa, „CLOSE SIGHTS”, poate fi vizitată până pe 27 septembrie.

Organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, proiectul și-a propus încă de la primele ediții să aducă în fața publicului artiști ai județului care au talent și un parcurs promițător, dar încă puține expoziții personale în palmares.

„Ne dorim să oferim publicului întâlnirea cu artiști talentați, promițători și dedicați, aflați la începutul parcursului lor artistic”, explică reprezentanții Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”.

De această dată, întâlnirea este cu un tânăr originar din Rîncaciov, a cărui apropiere de artă a căpătat direcție odată cu întâlnirea cu profesorul și artistul Alexandru Coman. Acesta i-a remarcat talentul și l-a îndrumat către studiul artelor.

Valeriu Petrache și-a continuat pregătirea la Universitatea Națională de Arte din București, secția Pictură, pe care a absolvit-o în 2022. În același an, experiența acumulată prin participarea la expoziții de grup încă din perioada studenției i-a adus premiul Universității Naționale de Arte din București.

Târgoviștea l-a întâlnit pe simeze tot în 2022, când, proaspăt absolvent, a participat la Bienala Națională de Artă „Gheorghe Petrașcu”. A revenit la ediția din 2024, iar acum Muzeul de Artă îi oferă spațiul unei expoziții construite în jurul propriei sale viziuni.

„CLOSE SIGHTS” reunește lucrări de grafică și pictură, iar selecția surprinde și una dintre direcțiile interesante ale artistului: deși specializarea sa universitară este pictura, în prezent Valeriu Petrache se exprimă tot mai mult prin tehnici grafice.

În pictură, preocuparea se mută către interior. Personajele apar uneori sfioase, alteori ieșind la suprafață pentru a respira sau plutind, iar imaginile devin modalități prin care artistul vorbește despre propriile stări. Introspecția și cercetarea psihologică se transformă astfel în elemente ale unui univers personal pe care Petrache îl construiește și îl reconstruiește prin artă.

Chiar artistul oferă una dintre cheile în care poate fi citită expoziția:
I rip things apart, scenes and photos, then, I «glue» them together to form a new scene, a new «reality». This «reality» is what pulls me towards making art. It’s an ideal reality, an ideal space that I want to experience and, perhaps, exist in”, spune Valeriu Ionuț Petrache în declarația sa artistică.

În esență, desface imagini, scene și fotografii pentru a le recompune într-o realitate nouă, una ideală, pe care spune că și-ar dori să o experimenteze și, poate, în care să existe. Este mecanismul care se vede mai ales în lucrările sale grafice și care dă identitate expoziției de la Târgoviște.

Prin intermediul lucrărilor de grafică, puteți urmări modul în care Valeriu Petrache recompune imaginile, scenele și le transformă într-o realitate proprie”, transmit reprezentanții muzeului.

Expoziția este găzduită în sala de expoziții temporare de la parterul Muzeului de Artă din Târgoviște, Calea Domnească nr. 185, și poate fi vizitată de publicul de toate vârstele până duminică, 27 septembrie.

Înainte de închiderea expoziției va exista și o ultimă întâlnire cu publicul. Finisajul este programat vineri, 25 septembrie, de la ora 15:00, în prezența lui Valeriu Ionuț Petrache, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi lucrările alături de artistul care le-a creat.

AUTOR: F.S.