You are currently viewing Consilierii locali din Titu au ales, astăzi, noul viceprimar al orașului

Consilierii locali din Titu au ales, astăzi, noul viceprimar al orașului

Începând de astăzi, Titu are un viceprimar ales prin votul Consiliului Local. Edilul orașului, Laurențiu Costache, anunță că acesta este Valentin Sima, profesionist cu o vastă experiență în administrație și proiecte europene.

„Felicitări, Sima Valentin – noul viceprimar al orașului nostru!
Născut pe 30 decembrie 1977, absolvent al Liceului Teoretic Titu și al Facultății de Comunicare și Relații Publice SNSPA, cu un masterat în Comunicare Managerială și Resurse Umane, Valentin are o experiență profesională solidă în administrație, notariat și proiecte europene.
Membru PSD din 1998, a fost mereu implicat în viața comunității.
Mult succes în această nouă responsabilitate!”, transmite primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.

AUTOR: F.S.