You are currently viewing Ministerul Culturii caută specialiști independenți pentru comisiile de concurs ale managerilor din cinci instituții culturale

Ministerul Culturii caută specialiști independenți pentru comisiile de concurs ale managerilor din cinci instituții culturale

Ministerul Culturii a lansat un apel către profesioniștii din sectorul cultural independent, în vederea selectării unor specialiști care să participe la evaluarea proiectelor de management și la desemnarea viitorilor manageri ai cinci instituții publice de cultură aflate în subordinea ministerului. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 4 noiembrie 2026.

Potrivit anunțului publicat joi, 29 octombrie, pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Culturii, sunt căutați experți cu experiență și competențe relevante în domeniul cultural, care să facă parte din comisiile de concurs organizate pentru următoarele instituții:
Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”;
Muzeul Național „Constantin Brâncuși”;
Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”;
Teatrul Național Cluj-Napoca;
Muzeul Hărților.
Specialiștii selectați vor avea responsabilitatea de a evalua proiectele de management depuse de candidații la conducerea instituțiilor, contribuind astfel la procesul de selecție a viitorilor manageri.
O condiție obligatorie pentru participarea în comisiile de concurs este independența față de instituția evaluată. Concret, persoanele interesate nu trebuie să fi avut relații contractuale cu instituția publică de cultură pentru care se organizează concursul în ultimii doi ani.

Pentru înscriere, candidații trebuie să transmită un curriculum vitae din care să rezulte experiența profesională în domeniul instituțiilor de spectacole și concerte sau al muzeelor, în funcție de profilul instituției vizate.
De asemenea, aceștia trebuie să precizeze instituția sau instituțiile pentru ale căror comisii de concurs își exprimă disponibilitatea și să confirme că nu au avut relații contractuale cu acestea în ultimii doi ani.
Candidaturile se transmit până la 4 noiembrie 2026, inclusiv, la adresa de e-mail [email protected].
Prin acest demers, Ministerul Culturii urmărește implicarea profesioniștilor din sectorul cultural independent în procedurile de evaluare și selecție a conducerii instituțiilor publice de cultură.
Editor:IFA