Guvernul Bolojan și-a angajat, luni, răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința de plen a început la ora 17.00, pentru că au fost discuții pe amendamente.
Pentru depunerea amendamentelor la proiect, parlamentarii au avut ca termen final ziua de luni, la ora 8:00.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat pachetul de măsuri: cota standard TVA de 21%, vor creşte cu 10% accizele la alcool, carburanţi şi tutun, CASS pentru pensii peste 3.000 lei, impozitul pe dividende rămâne 10% în 2025, apoi va ajunge la 16% în 2026, profiturile suplimentare ale băncilor şi companiilor de jocuri de noroc se impozitează mai mult, iar câştigurile companiilor de jocuri de nororc vor fi suprataxate.
El a arătat că titularii din Educaţie nu-şi pierd locurile de muncă şi nu li se taie din salarii. Bursele nu dispar, dar vor fi acordate doar pentru merit real: minimum nota 9, maximum 15% din clasă, a mai explicat Bolojan.
Despre criticile care i s-au adus în privinţa măsurilor fiscale, Bolojan a spus că este un premier cu mandatul pe masă şi, cu asumarea întregii răspunderi, că tot ce a spus că se va pune în practică, se va şi întâmpla. Iar în caz contrar, nu va mai fi prim-ministru.
Premierul a mai anunțat că până la sfârşitul lunii iulie va reveni în faţa Parlamentului cu al doilea pachet de măsuri care cuprinde reforma pensiilor speciale, a companiilor de stat, reducerea indemnizaţiilr din CA-uri şi redimensionarea aparatului bugetar din primării, restructurarea ASF, ANCOM şi ANRE, digitalizare şi combaterea evaziunii fiscale şi a fraudării banului public, dar şi urgentarea accesării fondurilor europene.
,,Suntem conștienți că aceste măsuri se vor resimți în viața a unui număr mare de cetățeni. Lucrăm cu toată energia pentru a atenua efectele. Nu cerem confirmări, vă cerem o corectă evaluare și răbdarea de a înțelege că lucrurile nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta. Timpul va confirma. Astăzi facem ce trebuia făcut de ieri„, a spus Bolojan.
Editor: IFA
















