You are currently viewing Guvernul a anunțat programul funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu

Guvernul a anunțat programul funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu

Guvernul României a anunțat programul funeraliilor de stat pentru Ion Iliescu și a decis că ziua de 7 august să fie declarată „zi de doliu național”.
Conform programului stabilit, ceremonia de înhumare a fostului președinte va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.

Ceremoniile oficiale vor începe miercuri, 6 august, la Palatul Cotroceni, unde va fi organizată primirea cortegiului funerar. În Sala Unirii va avea loc apoi ceremonia de priveghi, un moment de reculegere deschis publicului și transmis LIVE de Televiziunea Română și Radio România.

Miercuri, între orele 13.00 – 18.00, este permis accesul pentru public la Palatul Cotroceni, care se va face pe la intrarea Leu. La ora 18.00, nu se va mai permite accesul publicului.

La 18.30 va avea loc prezentarea condoleanțelor din partea foștilor colaboratori și apropiați.

Joi, 7 august,  cortegiul funerar va părăsi Palatul Cotroceni pentru a se îndrepta către Cimitirul Ghencea 3, unde se va desfășura ceremonia militară de înmormântare.

Ceremonia din Cimitirul Ghencea 3 va începe de la ora 10.00.

Apoi se va desfășura ceremonia de înhumare a fostului președinte, care va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.

Guvernul României menționează că a adoptat, în ședință extraordinară, o Hotărâre prin care ziua de 7 august 2025 este declarată zi de doliu național, în semn de respect față de memoria fostului șef al statului, Ion Iliescu.

Editor: IFA