You are currently viewing Bărbați, prinși de jandarmi cu coase, cuțite și topoare, la Târgul de „Sfânta Maria” din Cornești

Bărbați, prinși de jandarmi cu coase, cuțite și topoare, la Târgul de „Sfânta Maria” din Cornești

Jandarmii dâmbovițeni au depistat, astăzi, două persoane care aveau asupra lor obiecte periculoase, în timpul unei misiuni de asigurare a ordinii publice la Târgul tradițional de „Sfânta Maria”, organizat în comuna Cornești.

Cei doi – un minor de 16 ani și un bărbat de 44 de ani – au manifestat o atitudine ostilă la vederea forțelor de ordine. În urma legitimării și a controlului corporal preventiv, asupra lor au fost găsite două cuțite. Totodată, în atelajele hipo cu care se deplasau au fost descoperite mai multe coase și topoare, obiecte ce puteau fi folosite pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Jandarmii au întocmit actele necesare sesizării organelor de urmărire penală pentru „portul fără drept de obiecte periculoase în locuri special amenajate pentru distracție ori agrement”, dosarul urmând să fie înaintat autorităților competente pentru luarea măsurilor legale.

Forțele de ordine reamintesc cetățenilor importanța respectării legii și îi îndeamnă pe participanții la evenimente publice să se delimiteze de orice comportament violent și să anunțe imediat autoritățile în caz de situații similare.

AUTOR: F.S.