You are currently viewing Marius Voineag: În toată istoria DNA-ului, doar 14 miniștri au fost condamnați definitiv, mai sunt cinci dosare pe rol

Marius Voineag: În toată istoria DNA-ului, doar 14 miniștri au fost condamnați definitiv, mai sunt cinci dosare pe rol

Marius Voineag, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, a declarat, invitat la Aleph News, că, dintre cele 36 de dosare deschise împotriva miniștrilor, de-a lungul istoriei Direcției Naționale Anticorupție, 14 s-au încheiat cu condamnări definitive, reprezentând aproximativ 38%, notează Gândul, relatează MEDIAFAX.

Există o anumită volatilitate și în ce privește miniștri, de foarte multe ori deschidem, dar ajungem tot la foști, există o fluctuație constantă și pe partea de Guvern.

Trebuie să fim realiști și să înțelegem că din 36 de miniștri din toată istoria DNA-ului, doar 14 au fost condamnați, condamnări definitive, mai sunt cinci pe rol, restul au fost foarte multe situații care nu ne-au ajutat pe noi din punct de vedere al acurateții acuzațiilor.

Am avut înfrângeri, motiv pentru care am vrut să fim foarte preciși”, a mai spus Voineag.

Editor: IFA