La data de 15 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Runcu.
Acesta este cercetat într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cercetările au reliefat faptul că, în cursul serii de 11 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni l-au depistat pe bănuit, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în orașul Fieni, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, însă, la solicitarea de a i se preleva mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool, ar fi refuzat.
De asemenea, la data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 18:40, polițiștii Formațiunii Rutiere Fieni l-au suprins pe bărbatul de 44 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Bădeni, deși ar fi avut exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendată.
Totodată, polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, fiind de acord cu recoltarea de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Pe parcursul zilei de astăzi, 16 septembrie a.c., cel în cauză va fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
IPJ DÂMBOVIȚA