Încă un pas important pentru infrastructura orașului Răcari. Primarul Marius Caravețeanu a anunțat semnarea contractului pentru construirea unui nou pod peste râul Colentina (DC151/1), în satul Stănești, județul Dâmbovița.
„A fost semnat contractul pentru un nou obiectiv de infrastructură în Răcari! În curând vor începe lucrările de construire a podului peste râul Colentina (DC151/1), sat Stănești”, a transmis edilul.
Proiectul prevede demolarea podului existent, realizarea lucrărilor de infrastructură și suprastructură, amenajarea căii de circulație pe pod și racordarea acesteia cu terasamentele. De asemenea, vor fi construite aripi noi, se va face subzidirea zidului de sprijin existent și se vor executa lucrări la rampele de acces și în albia râului.
Constructorul desemnat este S.C. Pragosa România S.R.L, valoarea contractului fiind de 2.068.707,27 lei + TVA, iar termenul de execuție este de 12 luni.
Edilul, Marius Caravețeanu, subliniază că investiția va aduce un plus de siguranță și accesibilitate pentru locuitorii din zonă, fiind una dintre lucrările de infrastructură prioritare pentru comunitate.
AUTOR: F.S.