Donald Trump și președintele egiptean Abdel Fatah al-Sisi vor prezida luni, la Sharm el-Sheikh, un summit pentru pace în Gaza, la care vor participa mai mulți lideri mondiali, informează The Guardian.
Summitul va avea loc luni după-amiază în stațiunea turistică Sharm el-Sheikh din Egipt, la Marea Roșie, ”cu participarea liderilor din peste 20 de țări”, a precizat președinția egipteană.
Și-au anunțat participarea secretarul general al ONU, Antonio Guterres, prim-ministrul britanic, Keir Starmer, omologul său italian, Giorgia Meloni, și prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, dar și președintele francez Emmanuel Macron.
Summitul a fost organizat după ce Israelul și Hamas au convenit asupra unui acord de încetare a focului și de schimb de prizonieri, în urma unor negocieri indirecte intense desfășurate în Sharm el-Sheikh în ultimele zile.
Ministrul israelian al Apărării a declarat că armata (IDF) se pregătește pentru distrugerea ultimelor tuneluri din Fâșia Gaza pe care le folosește organizația Hamas. Operațiunea se va desfășura în cadrul unui mecanism internațional condus de Statele Unite și va avea loc după eliberarea ostaticilor, care va începe luni.
În cadrul schimbului, Hamas ar trebui să elibereze, luni, ultimii ostatici vii și trupurile celor decedați, iar Israel va preda 250 de prizonieri care reprezintă o amenințare la securitatea națională și 1.700 de palestinieni reținuți în timpul războiului de doi ani.
Editor: IFA
















