Șerban Todorică Constantin, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, a fost pus sub acuzare și plasat sub control judiciar într-un dosar de abuz în serviciu, fiind acuzat că a viciat procedura de numire a doi membri în Consiliul de Administraţie al companiei „Apa Braşov” pentru a avea astfel control asupra resurselor companiei.
„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 20 martie 2024 – 18 septembrie 2025, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Şerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a doi membri ai Consiliului de Administraţie ai Companiei Apa Braşov SA (Cocoş Liviu şi Ţop Ferghete Florentina Carmen, inculpaţi în cauză) cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor gestionate de companie. Pentru obţinerea acestui deziderat, inculpatul l-ar fi angajat în cadrul ADIDAJ Braşov (autoritatea tutelară a Companiei) pe Dragomir Liviu, pe care mai apoi l-ar fi numit preşedinte al comisiei de selecţie a membrilor. Ulterior, inculpatul Şerban Todorică Constantin, în mod direct şi indirect, ar fi exercitat acţiuni de menţinere a controlului asupra activităţii Companiei Apa Braşov SA şi prin vicierea procedurii de selecţie a directorului general al companiei, funcţie ocupată, în cele din urmă, în mod nelegal, de inculpatul Cocoş Liviu”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Anchetatorii susțin că, pentru desfășurarea procedurii de selecție a directorului general al companiei Apa Brașov ar fi fost încheiat, prin cumpărare directă, un contract având ca obiect achiziția de servicii de recrutare a unui expert care ar fi „conlucrat pentru a îndeplini scopul infracțional și care ar fi efectuat întreaga selecție”.
Conform DNA, în acest dosar există și un prejudiciu în valoare de 65.561,5 lei, reprezentând plata indemnizației directorului general în lunile iulie și august 2025 și onorariul expertului desemnat pentru selecția directorului general. Șerban Todorică Constantin a fost plasat sub control judiciar, având interdicția de a exercita funcțiile de președinte și vicepreședinte CJ Brașov, precum și pe cea de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov, în exercitarea cărora a săvârșit infracțiunea. În plus, acesta are obligația de a se prezenta ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, de a nu părăsi teritoriul României fără acordul procurorilor DNA și nu are voie să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Editor: IFA














