Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a anunțat demararea lucrărilor de izolare energetică pentru blocul 160B, parte din programul amplu de eficientizare a clădirilor rezidențiale derulat la nivel local.
„Am dat startul lucrărilor pentru izolarea energetică a unui nou lot de blocuri din municipiul Moreni: 160B. Pe toate loturile de blocuri, stadiul lucrărilor se încadrează în graficul de execuție, iar în majoritatea cazurilor putem vorbi de faptul că acestea sunt chiar mai avansate decât am preconizat”, a declarat edilul.
Gabriel Purcaru a mai precizat că are încredere în ritmul actual al lucrărilor și că finalizarea proiectelor se va face înainte de termenele prevăzute în contracte, ceea ce va aduce beneficii directe pentru locuitorii municipiului prin reducerea costurilor de întreținere și îmbunătățirea confortului termic.
AUTOR: F.S.














