You are currently viewing „Deschide cutia și lasă povestea să zboare” – Atelier educativ la Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița

„Deschide cutia și lasă povestea să zboare” – Atelier educativ la Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița

Astăzi, 21 noiembrie 2025, s-a desfășurat cea de-a treia zi dedicată Bibliotecii Județene Dâmbovița, printr-un atelier adresat elevilor clasei a V-a A de la Școala „Matei Basarab” Târgoviște, intitulat „Deschide cutia și lasă povestea să zboare”.

În cadrul activității, elevilor le-au fost prezentate cărțile aniversare ale anului 2025, declarat Anul Național al Copilului în România:

• Alice în Țara Minunilor – 160 de ani de la publicare,

• Degețica – 190 de ani,

• Insula misterioasă – 150 de ani,

• Soacra cu trei nurori – 150 de ani.

Aceste titluri clasice, care au încântat generații întregi, au reprezentat un punct de plecare pentru discuții despre imaginație, curaj, aventură, descoperire și valorile pe care literatura le transmite și le păstrează vie.

Elevii au lucrat în echipe, fiecare echipă primind un pachet ce conținea materialele necesare realizării propriei cărți. Înainte de a începe activitatea practică, le-au fost prezentate elementele componente ale unei cărți, astfel încât să poată construi un produs final coerent și creativ.

Atmosfera a fost caldă, plină de curiozitate și entuziasm, iar implicarea copiilor a demonstrat încă o dată că lectura și activitățile inspirate din cărți rămân instrumente esențiale în dezvoltarea lor armonioasă.