Administrația Fondului pentru Mediu pregătește Programul pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice, iar înainte de definitivarea Ghidului de finanțare, beneficiarii și reprezentanții societății civile sunt invitați să vină cu observații și propuneri.
Președintele AFM, dâmbovițeanul Florin Bănică, subliniază că etapa de consultare publică trebuie să permită adaptarea programului la problemele și nevoile reale ale celor cărora li se adresează.
„Dialogul și transparența sunt esențiale pentru construirea unor programe de finanțare cât mai bine adaptate nevoilor beneficiarilor. Pentru AFM este important ca programele de finanțare să răspundă cât mai bine nevoilor reale ale celor cărora li se adresează”, a transmis Florin Bănică.
Dezbaterea publică este programată pentru 26 august, iar propunerile formulate în cadrul consultării vor fi analizate înainte de definitivarea Ghidului de finanțare.
Președintele AFM îi încurajează pe cei interesați să participe activ: „Îi încurajez pe toți cei interesați să participe la dezbaterea publică din 26 august și să își exprime punctul de vedere. Propunerile formulate în cadrul procesului de consultare vor fi analizate în vederea definitivării Ghidului de finanțare.”
Înscrierile pentru participarea la dezbaterea publică sunt deschise până marți, 25 august 2026, ora 14:00.
AUTOR: F.S.














