Anul 2026 va fi marcat în România de omagierea a două figuri care au dus numele țării pe culmile recunoașterii internaționale: sculptorul Constantin Brâncuși și marea gimnastă Nadia Comăneci.
Se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor și 50 de ani de la momentul istoric al notei perfecte a gimnastei de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Cu această ocazie, vor avea loc evenimente dedicate celor două personalități.
Anul Constantin Brâncuși
Anul 2026 a fost instituit oficial drept „Anul Constantin Brâncuși”, printr-o lege promulgată la 24 iulie 2025.
Inițiatorii demersului au arătat, potrivit Agerpres, că instituirea Anului Brâncuși reprezintă „un act de omagiere a unei personalități emblematice a culturii românești universale”.
Conform legii, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări culturale, artistice și educaționale dedicate celebrării vieții și operei sculptorului, în limita bugetelor aprobate.
Anul Nadia Comăneci
România va marca și „Anul Nadia Comăneci”, instituit printr-o lege promulgată de Președintele României pentru a celebra 50 de ani de la performanța istorică a gimnastei românce la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal. Este pentru prima dată când un sportiv român va avea un întreg an dedicat activității sale, potrivit Mediafax.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a fost desemnat prin lege instituție coordonatoare a activităților din Anul Nadia Comăneci.
În luna octombrie 2025, Nadia Comăneci și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au discutat cu premierul Ilie Bolojan și vicepremierul Tánczos Barna despre principalele evenimente ale anului 2026: o gală dedicată sportivei în data de 29 mai, lansarea unui documentar și organizarea unor competiții de gimnastică, evenimente sportive și educative.
















