You are currently viewing Spectacol-eveniment, pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște

Spectacol-eveniment, pe scena Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște

Teatrul „Tony Bulandra” invită iubitorii artei dramatice la un spectacol dedicat uneia dintre cele mai influente figuri artistice ale secolului XX. „Charlie Chaplin – the X-ray of His Soul” propune publicului târgoviștean o incursiune profundă în universul interior al artistului care a schimbat istoria cinematografiei fără să rostească un cuvânt.

Programat pe 17 ianuarie 2026, de la ora 19.00, spectacolul explorează omul din spatele legendei, dezvăluind fragilitățile, frământările și lupta interioară a unei personalități copleșite de propriul mit.

Concepută după piesa „Charlie Chaplin” de Angelina Roșca și regizată de Dumitru Acriș, montarea îl are în rol principal pe actorul Cristi Iacob, într-o interpretare intensă, poetică și plină de umanitate. Spectacolul pleacă de la idei și confesiuni autentice ale artistului, care devin firul roșu al unei povești despre geniu, suferință, iubire și singurătate.

O zi în care nu ai râs, e o zi pierdută”, spunea Chaplin, dar completa cu luciditate: „Durerea mea poate fi motivul râsului cuiva, dar râsul meu nu ar trebui să fie niciodată motivul durerii nimănui.” Iar una dintre mărturisirile sale cele mai tulburătoare, „Nu au râs ei cât am plâns eu”, devine nucleul emoțional al spectacolului.

Montarea nu este o biografie clasică și nici o reconstituire a scenelor devenite antologice, ci o „privire furișă” în culisele creației, acolo unde se nasc capodoperele și unde se consumă tensiunea dintre artist și lumea din jur, producători, presiuni comerciale, compromisuri, invidii, manipulări.

Charles Spencer Chaplin. Poate un profet, poate un revoltat, poate un martir sau un geniu artistic. Sper să aflăm împreună”, transmite echipa artistică. „Veți fi martorii fragilității umane, în ciuda celebrității, a puterii, a notorietății, martorii iubirii simple și ai faptului că singurul lucru pe care îl avem este sufletul nostru.”

AUTOR: F.S.