Actorul și teologul Răzvan Ionescu s-a stins din viață, lăsând în urmă o carieră discretă, dar profund respectată în teatrul românesc. Teatrul Bulandra a transmis un mesaj de mulțumire pentru contribuția sa artistică și condoleanțe familiei îndoliate, subliniind că artistul a făcut parte din „o generație de artiști care au trăit teatrul ca pe o adevărată vocație, asumată cu rigoare și dăruire”.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, promoția 1979, clasa profesorului Octavian Cotescu, Răzvan Ionescu a interpretat pe scena Teatrului Bulandra roluri remarcabile, precum Damis în „Tartuffe”, în regia lui Alexandru Tocilescu, Ricardo în „Câinele grădinarului”, regia Florian Pittiș, și Spizzi în „Uriașii munților”, în regia Cătălinei Buzoianu.

Un omagiu amplu a fost transmis și de fostul ministru al Culturii, dâmbovițeanul Ionuț Vulpescu, care l-a avut prieten și invitat pe Răzvan Ionescu la podcastul „Avangarda”. În mesajul său, acesta consemnează portretul unui artist complex.

„A fost un artist rar: talentat și discret, vedetă în anii facultății, actor al Teatrului Național și al Teatrului Bulandra, format și ales de mari regizori, partener de scenă al unor actori excepționali. A avut talent literar autentic și a fost un teolog rafinat și polemic, cu o expresivitate a ideilor care venea dintr-o credință vie, neliniștită, asumată.”

Vulpescu amintește și felul în care Răzvan Ionescu a privit lumea teatrului românesc și propria generație:
„A iubit lumea teatrului de odinioară cu o fidelitate aproape dureroasă. Volumul său, «Ce mult v-am iubit…», rămâne o declarație de dragoste pentru o epocă de avangardă și excelență culturală (…) Credea cu tărie că au existat vremuri în care «sfinții mergeau la teatru» și că scena putea fi un loc al adevărului, al credinței și al libertății interioare.”

Fostul ministru notează că ultima apariție publică importantă a actorului a fost chiar în cadrul podcastului pe care îl realizează, iar despărțirea are un ton profund personal.
„Pierd un prieten târziu. Teatrul românesc pierde unul dintre cei mai lucizi și mai devotați admiratori ai săi. Iar noi pierdem un om care a știut să lege, cu delicatețe și rigoare, credința de teatru, pe Dumnezeu de om.”

AUTOR: F.S.