Comunitatea bulgarilor din Târgoviște a celebrat, astăzi, în cartierul Matei Voievod (Sârbi), una dintre cele mai importante tradiții ale sale – Tudorița, cunoscută și sub denumirea de Paștele Cailor. Evenimentul, organizat de Asociația ZAEDNO a Bulgarilor din Târgoviște, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște și al Uniunii Bulgarilor din Banat România, a adus din nou în prim-plan caii împodobiți, portul popular, slujba religioasă și întrecerile hipice.
Paștele Cailor marchează simbolic începutul anului agricol și reluarea muncilor de primăvară. Este o zi dedicată calului, odinioară sprijin esențial al gospodăriei și al lucrărilor câmpului, dar și un prilej de a aduce împreună oamenii în jurul valorilor păstrate de-a lungul timpului. O sărbătoare simplă, dar plină de semnificație pentru comunitatea de bulgari din Târgoviște, cu obiceiuri care amintesc de continuitate, de respect și de legătura dintre trecut și prezent.
Unul dintre momentele centrale ale sărbătorii îl reprezintă sfințirea cailor. Grădinarii bulgari își duc animalele la biserică pentru a primi binecuvântarea preotului, într-un gest simbolic prin care își doresc sănătate și spor în anul care urmează. Este ziua în care grădinarul bulgar și calul său, după un obicei străvechi, merg împreună la biserică și primesc binecuvântarea pentru a fi ocrotiți în muncile agricole.

După sfințire, proprietarii oferă cailor „konceta”, pâinici mici pregătite special pentru această zi, pe care le împart cu animalele lor. Gestul are o semnificație aparte, fiind expresia legăturii dintre om și animal, dar și a respectului pentru rolul pe care calul l-a avut, de-a lungul generațiilor, în viața comunității.

Pe lângă componenta religioasă, evenimentul include parade ale cailor, concursuri și momente artistice, transformând întreaga zi într-o celebrare a tradiției și a identității locale.

La manifestare a fost prezent și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, care a subliniat unicitatea evenimentului.
„Astăzi, în cartierul Matei Voievod (Sârbi), am participat cu bucurie la un eveniment cu totul deosebit, unic în România. «Tudorița» sau «Paștele Cailor» a reprezentat din nou o adevărată sărbătoare a portului tradițional, o celebrare a venirii primăverii și a începutului muncilor agricole, dar și un moment de unire spirituală a întregii comunități”, a transmis edilul.

Acesta a felicitat comunitatea bulgarilor târgovișteni „pentru modul exemplar în care își promovează tradițiile și își onorează înaintașii”.
Tudorița rămâne una dintre cele mai reprezentative manifestări tradiționale din Târgoviște, un eveniment care păstrează vie identitatea comunității bulgare și reafirmă rolul tradiției în viața orașului.

AUTOR: F.S.

















