Ziua de 1 Martie a fost marcată la Penitenciarul Găești printr-un gest cu încărcătură simbolică, dedicat comunității locale. Instituția a organizat o activitate cu caracter social și umanitar, prin care începutul primăverii a fost pus sub semnul solidarității și al aprecierii.
Persoanele private de libertate au confecționat manual mărțișoare și felicitări, pe care le-au oferit beneficiarilor Centrului de îngrijire pentru persoane de vârsta a III-a din Pătroaia Deal, precum și măicuțelor de la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, din aceeași localitate.
Darurile au fost realizate cu grijă și implicare, iar gestul a fost gândit ca un semn de apropiere față de semeni și de respect pentru cei din jur, marcând simbolic venirea primăverii.
Reprezentanții penitenciarului subliniază că astfel de activități contribuie la dezvoltarea spiritului civic și la consolidarea valorilor umane, sprijinind, totodată, procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.

AUTOR: F.S.

















