În timpul nopții trecute, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune de tip razie, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulaţie, pe raza județului Dâmbovița.
În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri şi traficului de persoane și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au verificat mai multe săli de joc din municipiul Târgoviște, în vederea depistării persoanelor care dețin obiecte periculoase fără drept.
Cu ocazia activităților derulate, au fost legitimate peste 740 de persoane.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 410 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 131.000 de lei.
Cele mai multe dintre acestea, respectiv 358 au fost aplicare pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 52 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, au fost reținute 18 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.
Polițiștii dâmbovițeni vor continua să desfășoare astfel de acțiuni, scopul principal al acestora fiind prevenirea săvârșirii faptelor ilegale.
IPJ DÂMBOVIȚA

















